Turnul Eiffel evacuat cateva ore din cauza unei alarme false

Panică în Paris. Preţ de câteva ore, Turnul Eiffel a fost evacuat sâmbătă seara, după ce poliţia franceză a primit un apel anonim care anunţa prezenţa unei bombe.
Peste 1.500 de oameni se aflau în acelmoment în celebrul edificiu parizian, iar echipele pirotehnice au inspectat turnul fără a găsi niciun dispozitiv exploziv.
A fost demarată o anchetă în acest caz.

Miron Cozma vrea sa devina presedintele Romaniei

Miron Cozma candidează la Preşedinţia României. Liderul Partidului Social Democrat al Muncitorilor a făcut această declaraţie la celebrarea a 120 de ani de existenţă a formaţiunii în fruntea căruia se află. Candidatura lui Miron Cozma a fost decisă de conducerea PSDM şi mai mult, fostul lider al minerilor susţine că românii speră ca el să candideze pentru funcţia cea maiînaltă din stat.
Miron Cozma speră că Partidul Social Democrat al Muncitorilor va ajunge la putere, iar el va candida pentru fotoliul de la Cotroceni.
„Conducerea partidului a stabilit că eu voi fi candidatul la preşedinţia României. Chiar dacă partidul acesta nu este suficient de bine dezvoltat. Eram în parcul Cişmigiu în plimbare cu soţia mea şi strigau oamenii după mine, până şi femeile după mine, să candidez la preşedinţie, că noi pe tine te votăm. Oamenii speră ca eu să candidez la preşedinţia României. Mesajul meu pentru popor este, veniţi cu noi să ne luăm ţara înapoi”, a declarat Cozma.
La aniversarea partidului Social Democrat al Muncitorilor, Miron Cozma a vorbit cu ochii în lacrimi despre sacrificiul în zadar al românilor.
„De ce au murit copii noştri, fraţii nostrii, surorile noastre, tatii noştrii, de ce au murit în Zadar? De ce? Ca să se nască o nouă oligarhie, oligarhie mai pericoloasă, culmea ironiei, nu imi vine să cred că aduc omagii sistemului comunist”, a mai spus Cozma.
La eveniment a participat şi soţia fostului lider al minerilor, Marinela Niţu, care îl va sprijini pe Miron Cozma în cursa pentru şefia statului.

Rovana Plumb:Programul RABLA incepe pe 15 aprilie

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat, sâmbătă, că programul de înnoire a parcului auto va fi implementat începând cu 15 aprilie.
Ministrul a precizat că valoarea unui tichet în cadrul programului Rabla va fi de 1.500 de euro, dar a adăugat că nu poate spune câte astfel de tichete vor fi emise.
„Încercăm să concentrăm în aşa fel încât să avem o singură emisie de vouchere pe tot anul”, a adăugat Rovana Plumb, potrivi Mediafax.
Rovana Plumb anunţa în ianuarie că Ministerul Mediului vizează schimbări în Programul „Rabla”, care s-ar putea aplica maşinilor non-euro, Euro 1 şi Euro 2, printre care creşterea primei de casare de la 3.800 de lei la 1.500 deeuro, dar şi acordarea reducerii contra unui singur voucher, alături de eliminarea intermediarilor.
Programul guvernamental de casare amaşinilor uzate, denumit Programul”Rabla”, permite proprietarilor cu maşini mai vechi de zece ani să ducă autovehiculul la casat, primind în schimb o primă sub formă de tichet valoric. Tichetul nu este nominal şi poate fi vândut şi folosit de către”purtătorul” acestuia pentru a obţine reducerea la achiziţionarea unei maşini noi, care până în acest an a fostde 3.800 de lei.

INCREDIBIL|Prezentatoarea stirilor de la Antena 1 nu a putut intra in restaurant cu un copil de 4 ani

Frumoasa si extraordinara prezentatoare a stirilor sportive de la Antena 1 nu a putut lua pranzul astazi intr-un restaurant,pe motivul ca fiul acesteia a deranjat clientii localului la vizitele anterioare,,Plumb Ani
Restaurantul Mesogios tocmai ne-a interzis sa venim la prânz cu copil de 4 ani pentru ca la vizitele anterioare a deranjat…
?!?!?!?
Hello, in ce lume idioata trăim?,,asa a sunat mesajul publicat de Ani pe pagina ei personala de Facebook.Prezentatoarea se apara sustinand ca baiatul nu a creeat nicio paguba materiala si nici nu a deranjat un client al localului!Aceasta a mai declarat ca de fiecare data cand mergea la restaurant,erau doar 2 mese ocupate!Comentariile fanilor de pe pagina ei de socializare sunt extrem de dure la adresa renumitului restaurant!AiudNews a preluat un comentariu,dar nu va dezvaluii identitatea celui sau celei care a postat respectivul comentariu,,MeSugios-asa sa le ramana numele,,Reporterii nostrii au incercat sa ia legatura cu reprezentantii restaurantului Mesogios dar nu au putut fii contactati!